Care este diferența dintre o persoană care reușește în viață, făcând ceea ce îi place și o altă persoană pentru care viața profesională este o corvoadă, mergând la serviciu doar pentru ziua de salariu?

Când te gândești la viitor, ce vezi?
a) Un om fericit, pasionat de munca lui, care reușește să păstreze un echilibru între viața personală și cea profesională
sau, din contră,
b) un om prins într-o rutină pe care nu și-a dorit-o niciodată?
În mod real, viața de adult presupune că o treime din timpul unei zile o petrecem la serviciu. Făcând un calcul sumar, la o medie de 30 de ani de viață profesională, ne petrecem o medie de 60.480 de ore lucrând. Sună un pic înfricoșător, nu-i așa?
Ce faci ca viitorul să-ți surâdă?
Fă alegeri conștiente!
Ce înseamnă acest lucru?
Să te familiarizezi cu ideea de decizie de carieră. Prima decizie de carieră este alegerea profilului la liceu, urmat apoi de alegerea facultății potrivite sau a unui job potrivit.
Este important să ai un plan de carieră, care să conțină obiective profesionale și pași pe care îi vei urma pentru atingerea obiectivelor.
La prima vedere, toți acești pași pot părea copleșitori, dar în ajutorul tău vine consilierea în carieră.
Consilierea în carieră/vocațională este un proces complex, care te ajută să:
1. Te cunoști mai bine pe tine însuți
Pentru a ști ce îți dorești de la viață e important să te înțelegi pe tine însuți. Descoperindu-ți propriile abilități, trăsături, interese, motivații, știi ce anume faci cu plăcere. Orice carieră poate să devină cariera perfectă dacă se potrivește profilului tău!
2. Conștientizezi oportunitățile de pe piața muncii
Ai nevoie să știi ce ne oferă piața muncii, care sunt traseele profesionale la care avem acces și cum anume le putem înțelege mai bine, să identificăm oportunitățile profesionale, pentru a putea face o alegere responsabilă.
3. Intri într-un proces decizional și îți creionezi un plan de carieră
Odată ce ai înțeles ce îți dorești ca traiectorie profesională, poți rămâne la nivel de dorințe sau poți construi un plan concret, care să te ajute să atingi obiectivele vizate. Ce înseamnă un obiectiv profesional, cum te poate ajuta, cum alegi acele activități și resurse necesare pentru obținerea rezultatelor dorite – toate acestea sunt părți esențiale pentru a ajunge de la intenție la acțiune.
4. Treci la acțiune!
Când planul este gata făcut, urmează-l pas cu pas, înfruntă temerile și fii deschis la oportunitățile de pe traseu. Etapa de implementare presupune să pui în aplicare tot ceea ce ai descoperit că este benefic dezvoltării tale profesionale.
Cine te poate ajuta să parcurgi acest proces al consilierii în carieră ? Psihologii cu competențe în acest domeniu.
Pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a, Fundația Alături de Voi România, prin Clubul Tinerilor, oferă serviciul de consiliere și orientare în carieră tuturor tinerilor interesați de dezvoltarea lor profesională. Scrie-ne un e-mail și hai să ne cunoaștem!