Testimonial #ALMA: După două luni într-un mediu cu alți tineri, poți să-ți găsești mai ușor următorul pas în viață

După facultate, Mădălina a făcut ce fac mulți dintre noi: a luat primul job care a venit. N-a fost în marketing, cum studiase. Și, pe măsură ce timpul trecea, s-a îndepărtat de domeniul pentru care se pregătise.

„Mi-aș fi dorit să fac un internship care să mă ajute să conectez partea teoretică cu cea practică”, spune ea. „Să pot aplica în cariera mea mai departe.”

Proiectul JobDirect a venit ca o pauză necesară și o șansă de a se întoarce la ce a studiat.

După ce m-am întors din mobilitate, am simțit, ușor-ușor, schimbările asupra mea. Stau mai puternic pe opiniile mele. Am avut două luni de introspecție – cine sunt eu și care sunt valorile mele. Sunt mai încrezătoare în opiniile mele și știu mai bine cine sunt ca persoană. Deci, pot să zic că nu neapărat am luat ceva de acolo, ci doar am eliminat neîncrederea și lucrurile care nu erau ale mele – și am rămas doar cu ce era al meu.

Echipa Job Direct a fost, pentru mine, ca atunci când eram la facultate în Cluj și îmi căutam singură apartament. Îmi căutam și, căutam, și apoi mi-am dat seama că există agenți imobiliari – adică nu trebuie să fac eu toată munca asta și să mă stresez încontinuu.

Ea recomandă programul tuturor tinerilor care se simt pierduți sau nesiguri în privința viitorului lor profesional. „După două luni într-un mediu cu alți tineri, poți să-ți găsești mai ușor următorul pas în viață.”