Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului (DGASPC) Suceava se plange de lipsa de preocupare a primariilor din teritoriu pentru ducerea la indeplinire a obligatiilor care le revin prin lege. Intr-un material adresat Prefecturii, institutia suceveana reclama ca nu-şi poate duce cu bine la capat programul de actiuni, cauza fiind colaborarea necorespunzatoare cu compartimentele specializate de pe langa autoritatile locale.
Ca exemplu negativ sunt date deficientele pe linia protectie copilului, precum şi inconsistenta functionare a consiliilor comunitare consultative. La fel, remarcata in sens negativ este şi slaba implicare in gestionarea problemelor persoanelor cu handicap şi celor de varsta a treia. Aşa se face ca, deşi consiliile locale sunt obligate prin lege sa asigure servicii sociale şi socio-medicale, acest lucru nu se intampla, administratiile locale lasand totul pe seama institutiei judetene de asistenta sociala.
„Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Suceava a intampinat, in cursul primului trimestru al anului, greutati in realizarea actiunilor propuse, din cauza colaborarii defectuoase cu unele primarii din judet care nu acorda serviciile prevazute de Legea nr. 272/2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, care nu au activat consiliile comunitare consultative sau acestea se intrunesc rar şi, de obicei, in comunitatile care nu ridica probleme deosebite. Cele mai multe primarii nu sunt preocupate de situatia persoanelor varstnice sau a celor cu handicap şi apeleaza, fara exceptie, la internarea in centrele din subordinea DGASPC. Aceasta deşi Legea nr. 17/2000 prevede ca serviciile sociale şi socio-medicale acordate varstnicilor sunt organizate de catre consiliile locale direct sau indirect”, se subliniaza in informarea Directiei Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului.










