Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu organizeaza vineri, 14 octombrie 2011, „Bursa locurilor de munca pentru tinerii care parasesc centrele de plasament si persoanele cu dizabilitati” in Sibiu (la sediul AJOFM din strada Morilor nr. 51A) si Medias (la sediul Phoenix Speranta, str. George Toparceanu, nr. 14), incepand cu ora 10. Aceasta masura activa pentru combaterea si prevenirea somajului se adreseaza in mod deosebit persoanelor cu nevoi speciale, dar este deschisa tuturor celor care nu au un loc de munca si doresc sa se angajeze. Participarea, atat a reprezentantilor agentilor economici cat si a persoanelor in cautarea unui loc de munca este gratuita.
Pana ieri, in vederea identificarii locurilor de munca vacante, AJOFM Sibiu a trimis invitatii la 30 de agenti economici din judet.
Dana Radu, responsabil massmedia, in cadrul AJOFM Sibiu, tine sa faca urmatoarele precizari: "Angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, absolventi din randul persoanelor cu handicap beneficiaza, pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, de o suma lunara egala cu de 1, 1,2 sau 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la data incadrarii in munca, cu conditia sa mentina raporturile de munca sau de serviciu cel putin 3 ani de la data incheierii acestora. De asemenea angajatorii, care in raport cu numarul de angajati, nu au obligatia potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu handicap (sau si-au indeplinit aceasta obligatie), si incadreaza in munca pe perioada nedeterminata persoane cu handicap, beneficiaza lunar de la bugetul asigurarilor pentru somaj, pe o perioada de 12 luni, de o subventie egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare, pentru fiecare persoana cu handicap."
Sursa: Tribuna










