Printr-un exerciţiu de voinţă, Iulian Crăciun, un tânăr cu handicap locomotor de gradul întâi, a ajuns să conducă departamentul de IT din cadrul unei mari companii din Bucureşti. Are 31 de ani şi un zâmbet larg, aşa cum rar vezi pe stradă. În ciuda unui handicap locomotor de gradul întâi, Iulian Crăciun se bucură de viaţă sub deviza că, atâta vreme cât doreşti ceva şi cauţi soluţii, nimic nu este imposibil. Este IT manager la una dintre cele mai importante firme de recrutare din România. Are o experienţă profesională în domeniu care ar stârni invidia colegilor, dar şi regretul angajatorilor care, de câteva ori, i-au închis uşa în nas la interviuri. Exemplul lui este o lecţie pentru autorităţi, care leagă handicapul sever de incapacitatea de muncă şi recomandă statul acasă.
Mama l-a împins spre succes. „Lucrez, m-am căsătorit şi sper să am şi un copil”, spune Iulian. S-a născut şi a crescut în Ploieşti, dar cele mai dragi amintiri i-au rămas din studenţie, când a locuit într-un cămin, unde şi-a făcut mulţi prieteni. Însă, doar prin propriile puteri a absolvit Facultatea de Electronică din cadrul Politehnicii. „La început, mama m-a impulsionat, altfel ar fi fost mult mai greu”. În primii trei ani de facultate a locuit cu tatăl său în camera de cămin, dar acesta s-a îmbolnăvit şi s-a întors în Ploieşti. „Am rămas cu prietenii”, şi ei i-au fost mereu aproape. Când ne-am cunoscut, la finalul lunii noiembrie, am luat prânzul împreună. Iulian a venit însoţit de Cătălin, un prieten din copilărie, care a rezolvat rapid situaţia creată de angajaţii unui restaurant din Capitală, care rezervaseră o masă la etaj, dar nu aveau rampă de acces, nici măcar la intrare. Apoi, la masă, i-a aşezat lui Iulian picioarele într-o poziţie confortabilă, i-a tăiat friptura şi i-a turnat lapte în cafeaua cerută la final.
Oamenii cu dizabilităţi sunt fatalişti. „Optimismul vine din încrederea căpătată prin lucrurile pe care am reuşit să le fac”, spune Iulian. Consideră că s-a mai schimbat mentalitatea românilor. „Dacă în anii ’90 mergeai la doctor, erai întrebat ce rost mai are. Acum se pune problema ce se poate face”. De curând, el a suferit o intervenţie chirurgicală complicată la coloană. I s-au introdus două tije, lungi de un metru fiecare, pentru a o îndrepta. Şi-a revenit după o lună, sfidând riscurile mortale asociate intervenţiei. La fel a sfidat şi fatalismul asociat handicapului. A cunoscut mai mult persoane cu handicap, dar nu face parte din nicio asociaţie. „Mulţi se plângeau că nu se pot angaja, că nu pot termina facultatea”, spune acesta, precizând că fatalismul provine din statul acasă. Foarte multe familii în care există o persoană cu handicap tind să mascheze dizabilitatea. „Ruşinea” se transmite mai ales asupra persoanei cu handicap, care dezvoltă tendinţa de a sta ferită de ochii lumii.
Bucureştiul, o junglă urbană. Deşi gradul de accesibilizare a spaţiului public a crescut, rămâne încă o provocare să iei autobuzul în Capitală. De multe ori, oamenii se înghesuie şi şoferul nici nu se deranjează să traga trapa pentru oamenii cu dizabilităţi. „Este ca în junglă”, spune Iulian Crăciun, completând că a fost nevoit să înveţe să răspundă agresivităţii cu agresivitate. O altă provocare este mersul cu metroul, unde accesibilizarea este aproape inexistentă, chiar dacă unele staţii au lifturi şi platforme speciale.
„Dacă ai abordarea corectă, aproape nimic nu e imposibil. Am mers cu RATB, cu maşina, pe jos, cu trenul, am urcat pe munte. Am urcat şi în farul din Constanţa.” IULIAN CRĂCIUN, IT manager
DISCRIMINARE. Statul pune beţe-n roate. Relaţia cu instituţiile create special pentru a-l proteja nu a fost niciodată bună. „De multe ori, în spatele oamenilor puşi acolo se ascund alte interese. Sunt puşi să ia banii şi să te descurajeze”, ne spune Iulian. O funcţionară a statului i-a spus tranşant că, la tipul lui de handicap, nu se poate angaja pentru că are capacitatea de muncă redusă sub 40%.
„Dacă mă duc să dau cu sapa sau să fac şaibe, capacitatea mea de muncă este de 2%, dar nu numai genul acesta de muncă există”, explică Iulian.Altădată, un secretar de stat în domeniu s-a făcut că nu înţelege prevederile legii privind situaţiile când o persoană cu handicap poate achiziţiona o maşină. Oana Dan
Sursa: Evenimentul Zilei
